Piloţii Lufthansa intră din nou ÎN GREVĂ începând de luni
Unul dintre principalele sindicate ale piloţilor din Germania a făcut apel la o nouă încetare a activităţii piloţilor companiei Lufthansa începând de luni, din cauza unui conflict privind pensionarea.
Această grevă, a zecea începând din aprilie, va conduce la anularea a sute de zboruri, potrivit previziunilor companiei, citate de agenţia germană de presă DPA. Zborurile interne şi cele către Europa cu plecare din Frankfurt şi Munchen vor fi afectate cu precădere, dar nu şi zborurile de lung curier, potrivit DPA.
Greva va începe luni la prânz (13.00 ora României) şi se va încheia la miezul nopţii (01.00 ora României). Aceasta ar urma să afecteze zborurile de scurt şi mediu curier din Germania, precum şi cele de lung curier, a declarat într-un comunicat sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit, care a anunţat deja vineri seara eşecul negocierilor cu conducerea gigantului aerian, sugerând posibilitatea unei noi greve.
Zborurile de marfă ale Lufthansa Cargo ar urma să fie, de asemenea, afectate de această mişcare socială începând cu ora 02.00 GMT (04.00 ora României) şi până cu puţin înainte de miezul nopţii, potrivit mediafax.ro.