Coreea de Nord amenință Franța! Oficialii de la Palatul Élysée sunt în alertă
Un înalt responsabil nord-coreean a criticat Franţa pentru că a estimat că ambiţiile nucleare ale Phenianului ar putea reprezenta o ameninţare pentru Europa, afirmând că Parisul trebuie mai întâi să renunţe la propriul său program nuclear, relatează sâmbătă AFP, potrivit Agerpres.
''Recent, înalţi responsabili politici francezi i-au alarmat pe oameni spunând lucruri absurde referitoare la explozia reuşită a unei bombe H pentru rachetele balistice intercontinentale (ICBM) ale RPDC (Coreea de Nord)'', a declarat Ri Tok-Son, director-adjunct al Departamentului european al Ministerului nord-coreean de Externe, la Phenian, într-un interviu pentru AFP, difuzat vineri.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a făcut apel duminica trecută la Organizaţia Naţiunilor Unite de ''a reacţiona rapid'' la acţiunile Phenianului şi a somat Uniunea Europeană să vină cu un răspuns ''clar şi unit'' la problema nord-coreeană.
La rândul său, ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, a precizat că Phenianul ar putea avea capacitatea de a întreprinde un atac asupra SUA şi chiar a Europei ''în câteva luni''.