MENIU

Peste jumătate din francezi vor demisia lui Hollande, înainte de sfârșitul mandatului

Circa 62% dintre francezi doresc ca președintele lor, Francois Hollande, să demisioneze înainte de 2017, însă aproximativ, tot atâția, însemnând 61%, consideră că Hollande ar trebui să își încheie mandatul, potrivit unui sondaj, al Institutului Ifop, publicat, astăzi, de săptămânalul Le Figaro Migazine.

Timp de două săptămâni, în pofida schimbării guvernului, popularitatea șefului statului francez a scăzut la cel mai jos nivel, Hollande fiind din ce în ce mai mult ținta criticilor foștilor săi apropiați sau foști miniștri, informează Agerpres.

Două alte opțiuni erau propuse celor intervievați: o dizolvare a Adunării Naționale și o schimbare a premierului. Totodată, nimeni, dintre intervievați, nu avea posibilitatea de a răspunde "niciuna dintre cele trei soluții". Astfel, 54% dintre respondenți ar dori ca Francois Hollande să inițieze o "disoluție a Adunării Naționale", iar 41% vor ca Hollande "să-l schimbe pe premier", funcție asigurată, de cinci luni, de Manuel Valls.

Simpatizanții socialiști nu doresc decât, în proporție de 22 sau 23 la sută, realizarea unuia dintre aceste scenarii. În schimb, într-un mod lipsit de surprize, simpatizanții partidului de opoziție, Uniunea pentru o Mișcare Populară (UMP), al lui Nicolas Sarkozy și cei ai partidului extremist de dreapta, Frontul Național (FN), sunt în majoritate zdrobitoare favorabili plecării anticipate a președintelui (86% și respectiv 89%) și unei dizolvări a parlamentului (74% și 85%).

 

Mai multe pe Agerpres.

Mai multe articole despre:
mandat francezi popularitate François Hollande