MENIU

Pentagonul estimează că Rusia a lansat peste 1.370 de rachete în Ucraina până acum

Ucraina recuperează teritorii strategice / Foto: Profi Media

Un oficial din Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii a declarat că Pentagonul estimează că, de la debutul invaziei în Ucraina, rușii au lansat nu mai puțin de 1.370 atacuri cu rachete. În continuare, trupele ruse nu au reușit capturarea capitalei, acestea staționând la aproape 15-20 de kilometri față de linia de centură a Kievului.

Pentagonul estimează că Rusia a lansat peste 1.370 de rachete în toată Ucraina, conform ABC News care citează un reprezentant al Departamentului de Apărare al SUA.

Potrivit oficialului american, trupele ruse din jurul Kievului au încetat să avanseze, deși continuă să efectueze foc de la distanță.

Pentagonul a spus că trupele ruse se aflau la 15-20 km de Kiev în nord-vest și la 55 km în est.

Oficialul american a adăugat că situația rămâne „în așteptare”, cu excepția încercărilor armatei ucrainene de a-i alunga pe ruși din capitală.

Herson rămâne un „teritoriu disputat”, a spus un oficial american. Vineri, un oficial ucrainean a declarat că Herson, capturat de Rusia la începutul ostilităților, nu mai era sub controlul deplin al forțelor de ocupație.