Patru avioane britanice Tornado, înarmate cu rachete Storm Shadow, au lovit o bază siriană
Marea Britanie a trimis avioane Tornado înarmate cu rachete Storm Shadow, pentru a lovi o bază folosită pentru armele chimice ale Siriei, a anunțat ministerul britanic al Apărării, potrivit BBC.
Ministerul Apărării de la Londra a anunțat că s-a alăturat aliaților săi într-o operațiune ce a presupus „atacuri de mare precizie asupra instalațiilor implicare în folosirea de arme chimice de către regimul de la Damasc contra propriei populații”.
Marea Britanie a contribuit la atacurile coordonate alături de SUA și Franța cu patru aparate Tornado ale Royal Air Force, notează BBC.
Acestea au lansat rachete Storm Shadow asupra unei facilități militare - o fostă bază de rachete - la câțiva kilometri de Homs, despre care se crede că este folosită de regimul lui Assad pentru a stoca precursori pentru armele chimice.
Ministerul britanic al Apărării a mai precizat că este vorba de un răspuns militar decisiv, legal și proporțional al comunității internaționale.