MENIU

Patriarhul ortodox din Ierusalim, atacat cu pietre de palestinienii creștini: ”Trădător, trădător”

Sute de palestinieni creştini au aruncat cu pietre şi sticle de apă în vehiculul Patriarhului Ortodox Grec de la Ierusalim, Teofil al III-lea, în semn de protest faţă de decizia instituţiei religioase de a vinde terenuri unor grupuri evreieşti, anunță Mediafax. 

Oficialii din cadrul Bisericii Ortodoxe de la Ierusalim afirmă că sunt nevoiţi să vândă terenuri pentru a plăti datoriile acumulate de-a lungul timpului.

Până acum, instituţia religioasă închiria pe termen lung terenurile rezidenţilor. Palestinienii se opun vânzării terenurilor către investitori evrei şi israelieni, considerând o acţiune în acest sens drept un act de trădare. Protestatarii sunt creştini din Betleem, Nazaret şi alte oraşe din Israel.