MENIU

Patriarhul Kirill al Rusiei, discurs controversat. Atrocitățile comise în Ucraina, "justificate" de lupta contra "neopăgânismului"

V. Putin și Patriarhul kirill (Profimedia)

Patriarhul Kirill al Rusiei a lansat o nouă argumentație controversată, menită să justifice războiul și atrocitățile comise în Ucraina. După liturghia de Paște oficiată în Catedrala Hristos Măntuitorul, Patriarhul Kirill a vorbit despre „nou păgânism”, împotriva căruia luptă Rusia cu toate resursele.

După părerea sa, în prezent la nivel global „se dezvoltă un nou păgânism” care este bazat pe „admirația diferitelor derivate ale omului”: progres, știință, tehnică, transmite RIA – Novosti, citată de Rador.

„Nu mă refer la respectarea unuia sau a altuia, sau a unui al treilea, ci la divinizare”, a adăugat Patriarhul Kirill, menționând că răspunsul Bisericii Ortodoxe Ruse, „și al Rusiei”, la aceasta este că „nu suntem de acord cu această direcție de dezvoltare a civilizației umane.”

Patriarhul consideră că Rusia are dreptul deplin să nu fie de acord, argumentând acest lucru prin faptul că „noi am trăit în țara”, care a declarat că ateismul este ideologia sa. „Și știm cu se sfârșește acest lucru”, a concluzionat Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii.

Kirill a fost, cel mai probabil, colaborator al KGB, potrivit unei anchete făcute de jurnaliștii unor importante publicații elvețiene. Acesta s-a mutat la Geneva la începutul anilor \"70, sub acoperirea de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse la Consiliul Mondial al Bisericilor.

Liderul Bisericii ruse a fost deseori criticat pentru sprijinul obedient pe care i l-a acordat de-a lungul timpului lui Vladimir Putin și, în special, pentru luările de poziție de după invadarea Ucrainei.

Mai multe articole despre:
kirill ucraina putin neopaganism