MENIU

Partidul lui Kaczynski primește o lovitură la Varșovia, dar câștigă alegerile locale

Rafal Trzaskowski a câștigat primăria Varșoviei din primul tur

Partidul aflat la guvernare în Polonia a câștigat alegerile locale și regionale, dar opoziția a obținut un scor bun în Varșovia și marile orașe și se simte încurajată, cu un an înaintea alegerilor legislative.

Partidul Lege și Justiție (PiS), al lui Jaroslaw Kaczynski, a obținut, potrivit exit-poll-urilor, 32,3% din voturi în scrutinul local și regional desfășurat duminică, un rezultat rezonabil pentru gruparea aflată la guvernare din 2015.

Aflat într-un conflict cu Uniunea Europeană, fiind acuzat că ar încerca să își subordoneze justiția, PiS a beneficiat de conjunctura bună şi de generoasa sa politică socială din ultimii ani.

Baza electorală a PiS este reprezentată de locuitori ai micilor orașe și de conservatori care rezonează la mesajul naționalist și anti-imigrație al grupării. 

Un lucru clar, partidul lui Kaczynski, criticat pentru discursul și politicile sale ”iliberale”, nu a reușit să îi convingă pe locuitorii marilor orașe, care s-au îndreptat spre opoziția centristă, reprezentată de Platforma Civică (PO).

Cea mai puternică lovitură a opoziției a fost dată chiar la Varșovia, unde candidatul PO, Rafał Trzaskowski, l-a învins din primul tur pe cel al Puterii, Patryk Jaki.

Per total, Platforma Civică a obținut 24.7% din voturi și speră acum că a făcut un pas important în maratonul electoral care va continua cu alegerile europarlamentare și apoi, peste un an, cu cele legislative. 

Un rezultat important a fost obținut de un alt partid de opoziție, Partidul Poporului Polonez (PSL). Cu 16,6%, PSL a câștigat un procent semnificativ din votul rural, vizat inclusiv de PiS.

Dincolo de primării, una dintre mizele alegerilor e reprezentată de cele 16 consilii regionale.

Doar unul dintre aceste consilii este controlat în prezent de PiS și, în ciuda victoriei la nivel general, este greu de crezut că partidul aflat la guvernare va avansa spectaculos pe acest front.