Parlamentul Slovaciei anunță ratificarea acordului de asociere dintre UE și Ucraina
Șeful diplomației slovace, vicepremierul Miroslav Lajcak, a anunțat că Parlamentul Slovaciei urmează să ratifice, în următoarele zile, acordul de asociere dintre Uniunea Europeană (UE) și Ucraina, informează RIA Novosti.
”Ne bucurăm foarte mult că acordul a ajuns deja și în parlamentul vostru, și în parlamentul nostru, iar în următoarele zile el va fi ratificat”, a afirmat Lajcak, potrivit Agerpres.
La rândul său, ministrul de externe ucrainean, Pavel Klimkin, i-a mulțumit Slovaciei pentru sprijinul consecvent acordat unei reglementări pașnice a crizei din Ucraina.
Acordul de asociere dintre UE și Ucraina a fost semnat, la 27 iunie, înainte de summitul UE de la Bruxelles, în același timp cu semnarea acordurilor cu Republica Moldova și Georgia. Conform unei decizii a UE, acordul va fi aplicat cu titlu provizoriu, timp de circa două luni, după ce va fi ratificat de Kiev, Chișinău și Tbilisi, până la ratificarea completă a acestuia de toți cei 28 de membri ai UE.
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, ar putea înainta Acordul de asociere parlamentului din Ucraina, deja, pe data de 16 septembrie.