MENIU

Parlamentul britanic, suspendat pentru 5 săptămâni, în plin conflict privind Brexit-ul

Boris Johnson

Parlamentul britanic va fi suspendat pentru cinci săptămâni după votul de luni seară al deputaţilor asupra unei moţiuni care face apel la organizarea de alegeri legislative, a anunţat un purtător de cuvânt al prim-ministrului Boris Johnson, relatează AFP, citată de Agerpres. Suspendarea până la 14 octombrie va interveni indiferent de rezultatul votului, respectiv dacă executivul va câştiga sau nu, a precizat el.

Această măsură a provocat un val de indignare în Marea Britanie când a fost anunţată la sfârşitul lui august de Boris Johnson, acuzat că a recurs la manevre pentru a precipita Marea Britanie spre un Brexit fără acord pe 31 octombrie.

Liderul britanic, venit la putere la sfârşitul lui iulie, a justificat măsura prin necesitatea de a prezenta un nou program de politică internă.

Este puţin probabil ca executivul să adune majoritatea de două treimi necesară pentru a convoca un scrutin, pe care vrea să-l organizeze pe 15 octombrie, chestiune asupra cărora deputaţii se vor pronunţa luni seară.

Opoziţia se teme ca Boris Johnson să nu sfideze legea votată săptămâna trecută cu susţinerea deputaţilor conservatori rebeli, care îl obligă să solicite Bruxellesului o amânare de trei luni dacă nu obţine un acord de ieşire din UE până pe 19 octombrie.

Reuniţi luni dimineaţă, liderii opoziţiei "s-au pus de acord să lucreze împreună pentru a face guvernul să se justifice în faţa Parlamentului", a declarat un purtător de cuvânt al liderului laburist Jeremy Corbyn.

"Ei s-au pus de acord să nu susţină stratagema lui Boris Johnson vizând privarea poporului de puterea sa de decizie scoţându-ne din UE fără acord în timpul unei campanii electorale", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Mai multe articole despre:
Marea Britanie Boris Johnson Brexit