MENIU

Paris: Merci Johnny! Sute de mii de oameni îl omagiază pe regele rock-ului francez (VIDEO)

Scene emoționante la Paris, unde a avut loc, sâmbătă, un omagiu popular, dedicat regelui rock-ului francez, Johnny Hallyday.

Sute de mii de oameni, aproape o mie de motocicliști, dar și cele mai importante personalități politice, în frunte cu Emanuel și Brigitte Macron, l-au condus pe ultimul drum pe marele muzician, mort în urma unui cancer pulmonar.

Cortegiul a străbătut celebrul bulevard Champs-Elysées, de la Arcul de Triumf până în Piața Concordiei, după care a urmat o ceremonie religioasă, la Biserica Madeleine, iar preşedintele Emanuel Macron a ţinut un discurs. De altfel, liderul francez, alături de soția sa Brigitte, s-au aflat în convoiul de personalități publice, artiști și vedete care l-au condus pe ultimul drum pe marele artist.

De vineri până duminică, mesajul 'Merci Johnny' este proiectat pe Turnul Eiffel, dar și pe faţada complexului AccorHotels Arena, sala de spectacole unde Johnny Hallyday a susținut multe dintre spectacolele sale memorabile.

Funeraliile propriu-zse vor avea loc luni, într-o ceremonie privată, la cimitirul de pe insula Saint-Barthélemy, unde artistul avea o proprietate. 

Johnny Hallyday, considerat pionierul rock'n'roll-ului francez, a v#ndut de-a lungul carierei 110 de milioane de discuri. în momentul morții lucra la un nou album, care va fi lansat anul viitor.