MENIU

Papa Francisc schimbă modelul urmat de secole: Decizie majoră la Vatican pentru femei în viitorul Bisericii, aplicată din 2023

Papa Francisc

Papa Francisc schimbă modelul urmat de secole în Biserica Catolică. Suveranul Pontif a luat o decizie majoră pentru femei.

Papa Francisc va permite femeilor să participe şi să voteze, pentru prima dată, de la viitoarea reuniune a episcopilor catolici, care se va desfășura în luna octombrie acest an. Reuniunea, cunoscută sub numele de sinod, permite în mod normal doar episcopilor să voteze. Un sinod este o adunare a episcopilor care are loc la cererea papei pentru a discuta un anumit subiect. Acesta nu are autoritatea de a stabili reguli sau de a schimba doctrina bisericii, ci este un organism consultativ care votează propuneri pentru papă.
 
Papa Francisc a aprobat miercuri liniile directoare care vor extinde participarea şi votul pentru a include laicii şi femeile. Modificările permit participarea a 70 de membri care nu sunt episcopi, dintre care 50% ar trebui să fie femei, potrivit biroului sinodal al Vaticanului.
 
Potrivit deciziilor luate de papa Francisc, participă la cele două sesiuni ale adunării despre sinodalitate, alături de membrii de drept sau delegații acestora, alte 70 de persoane care nu sunt episcopi. Este vorba de preoți, călugări, călugărițe, credincioși laici și laice desemnați, într-un prim moment, de Conferințele episcopale și de Sinoadele Bisericilor orientale catolice, și ulterior numiți de papa. Se cere, totodată, ca femeile să reprezinte 50% și se încurajează punerea în valoare a tinerilor.
 
Anunţul modificărilor din partea papei a fost făcut de cardinalul Mario Grech, secretarul general al Secretariatului pentru Sinod, şi de cardinalul Jean-Claude Hollerich, raportorul general al Sinodului. Noile dispoziții au fost comunicate printr-o scrisoare transmisă responsabililor adunărilor continentale care au avut loc în lunile trecute în Africa, Asia, Europa, Orientul Mijlociu și Oceania.
 
"Aceasta nu este o revoluţie, ci o schimbare importantă", au spus aceștia în conferința de presă organizată pentru anunțarea noilor decizii. Iar despre decizia participării femeilor, și anume că  jumătate din cei 70 non episcopi ar trebui să fie femei, cardinalii au mai spus că acest lucru este aşa "pentru că aşa este lumea noastră".

Despre participarea a 70 de persoane non episcopi, aceștia reprezintă 21% din adunare, ”care rămâne plenar o adunare a episcopilor, dar cu o anumită participare de non episcopi. Prezența lor asigură dialogul dintre profeția poporului lui Dumnezeu și discernământul păstorilor de suflete, circularitatea pusă în mișcare în timpul procesului sinodal”, a precizat cardinalul Hollerich, potrivit VaticanNews.ro.

În calitate de membri ai adunării sinodale, cei 70 de participanți non-episcopi au drept de vot, ceea ce reprezintă un aspect important, chiar dacă secretarul general Mario Grech și-a exprimat așteptarea ”ca într-o zi să putem face abstracție de vot. Sinodul este un discernământ, o rugăciune, nu stăm în spatele voturilor”.

O altă noutate este faptul că la adunarea sinodală participă, dar fără drept de vot, mai mulți ”experți”, persoane care dețin o anumită competență în domeniul temelor abordate. A fost confirmată, de asemenea, participarea delegaților fraterni ai celorlalte Biserici și Comunități ecleziale. Totodată, pentru prima dată își vor face simțită prezența așa-numiții ”facilitatori”, în beneficiul practic al celor care n-au participat niciodată la o adunare sinodală. În fine, de remarcat participarea episcopilor din acele țări care nu au o Conferință episcopală, precum Luxemburg, Estonia, R. Moldova și altele.

Astfel, potrivit noilor dispoziții aprobate de papa Francisc, toți participanții la adunarea despre sinodalitate vor avea drept de vot, astfel că din cei peste 400 de participanți, numărul votanților ajunge la 370 de persoane. Până acum, constituția apostolică ”Episcopalis communio” din 2018 prevedea existența unui număr restrâns de votanți non-episcopi, fiind vorba de membri ai institutelor de viață consacrată clericale.

Modificările introduse sunt valabile pentru ambele sesiuni ale adunării sinodale dedicată sinodalității care se vor desfășura la Roma în octombrie 2023 și în octombrie 2024. Lucrările celor două sesiuni din Aula Nouă a Sinodului din Cetatea Vaticanului reprezintă punctul de sosire al unui amplu parcurs sinodal pe care papa Francisc l-a lansat în 2021 și la care participă toate diecezele de pe cele cinci continente.