MENIU

Papa Francisc, mesaj SURPRINZĂTOR pentru Ucraina. Ce soluție le-a sugerat oficialilor de la KIev?

Papa Francisc a declarat într-un interviu că Ucraina ar trebui să aibă ceea ce el a numit curajul "steagului alb" şi să negocieze sfârşitul războiului cu Rusia care a izbucnit după invazia la scară largă a Moscovei, în urmă cu doi ani, şi în care au murit zeci de mii de persoane, relatează Reuters.

În interviul pentru postul elveţian RSI, realizat cu mai mult timp în urmă, Papa Francisc a fost întrebat care este poziţia sa cu privire la dezbaterea între cei care spun că Ucraina ar trebui să renunţe, deoarece nu a fost capabilă să respingă forţele ruseşti, şi cei care spun că făcând acest lucru ar legitima acţiunile părţii celei mai puternice. Cel care l-a intervievat pe papă a folosit termenul "steag alb" în întrebare, scrie news.ro

"Este o interpretare, este adevărat", a spus Francisc, potrivit unei transcrieri prealabile a interviului şi a unei înregistrări video parţiale puse sâmbătă la dispoziţia Reuters. Interviul urmează să fie difuzat pe 20 martie, în cadrul unui nou program cultural.

"Dar cred că cel mai puternic este cel care priveşte situaţia, se gândeşte la oameni şi are curajul steagului alb şi negociază", a continuat Papa Francisc, adăugând că negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaţionale.

"Cuvântul negociere este un cuvânt curajos. Când vezi că eşti învins, că lucrurile nu merg bine, trebuie să ai curajul să negociezi", a spus Papa Francisc.

Este, din câte se pare, pentru prima dată când Papa Francisc foloseşte termeni precum "steag alb" sau "învins" în discuţia despre războiul din Ucraina, deşi a mai vorbit în trecut despre necesitatea negocierilor.

Anul trecut, papa, în vârstă de 87 de ani, a trimis un emisar de pace, cardinalul italian Matteo Zuppi, la Kiev, Moscova şi Washington pentru a sonda liderii din aceste ţări.

 
Un purtător de cuvânt al lui Zelenski nu a răspuns imediat la o solicitare de a-şi spune punctul de vedere cu privire la comentariile papei, menţionează Reuters.
Mai multe articole despre:
papa francisc ucraina steag alb rusia putin