Papa Francisc, într-o vizită istorică în Emiratele Arabe Unite
Papa Francisc a devenit duminică primul suveran pontif care vizitează Peninsula Arabă, la câteva ore după ce a condamnat dur războiul din Yemen, în care Emiratele Arabe Unite joacă un rol militar major, relatează Reuters, citată de Mediafax.
La puţin timp după aterizarea în Abu Dhabi, Papa Francisc a transmis că urmăreşte criza umanitară din Yemen cu multă îngrijorare şi că se foloseşte de slujba sa de duminică din Vatican pentru a solicita părţilor implicate să implementeze un acord de pace şi să vină în ajutorul milioanelor de oameni afectaţi de războiul civil.
„Plânsul copiilor şi al părinţilor ajunge la Dumnezeu. Să ne rugăm pentru copiii înfometaţi, însetaţi, care nu au medicamente şi care se află în pericol de moarte”, a transmis Papa Francisc.
Emiratele Arabe Unite au salutat mesajul suveranului în ceea ce priveşte războiul din Yemen.
„Vom asigura implementarea acordului şi vom transforma anul 2019 în anul păcii în Yemen”, a declarat Anwar Gargash, ministrul de Externe din Emiratele Arabe Unite.
Papa Francisc a fost întâmpinat la sosire de prinţul coroanei, Mohammed bin Zayed al-Nahyan. În cursul vizitei sale, care va dura trei zile, Papa se va întâlni şi cu Ahmed al-Tayeb, imam-ul suprem al moscheei al-Azhar.
Papa va lua parte marţi la o conferinţă pe probleme religioase şi va ţine o slujbă, la care sunt aşteptaţi peste 120.000 de credincioşi.
În Emiratele Arabe Unite trăiesc peste un milion de romano-catolici. Având în vedere numărul ridicat, oficialii de la Vatican au transmis că doresc o prezenţă mai puternică a Bisericii Catolice în Emiratele Arabe Unite.