Papa Francisc apără Grecia: "Sper să se găsească o cale pentru rezolvarea problemei"
America Latină reprezintă o lecție pentru Europa, cu privire la schimbarea direcției spre o populație tânără, aşa a sintetizat Papa Francisc semnificația călătoriei sale apostolice în Ecuador, Bolivia și Paraguay, conform Radio Vatican.
Referitor la Europa, jurnaliștii i-au amintit Papei cuvintele pe care le-a spus referitor la idolatrizarea banilor, fapt care conduce la reducerea în sclavie a economiei, întrebându-l dacă ar dori să se exprime în legătura cu criza din Grecia.
"Guvernele Greciei au dus înainte această situație de datorie internațională, având și o responsabilitate în acest sens. Cu noul guvern grec s-a mers spre o revizuire un pic mai justă (…) Sper să se găsească o cale pentru rezolvarea problemei Greciei și, totodată, soluții astfel încât să nu ajungă și alte țări în situația Greciei, căci situația împrumut, datorii ajunge să nu se mai termine", a spus Papa Francisc.
Tema diplomației vaticane în slujba păcii a fost atinsă de un jurnalist bolivian care, pornind de la situația unui vechi conflict pe care Bolivia îl are cu Cile, privitor la ieșirea la mare, ziaristul a tatonat posibilitatea ca Papa Francisc să intervină în rezolvarea chestiunii.
Răspunsul Papei, în spaniolă, a fost foarte clar: "Există întotdeauna alte figuri diplomatice care ajută în astfel de cazuri, cu rol de facilitatori în conflict. În acest moment, eu trebuie să respect situația, căci Bolivia a făcut recurs la un tribunal internațional. De aceea, dacă eu aș face un comentariu în acest moment, fiind un șef de stat, ar putea fi interpretat ca un amestec, ca o presiune… . Așadar sunt foarte respectuos în privința deciziei pe care a luat-o poporul bolivian care a făcut acest recurs".
Întrebat de un jurnalist american în legătură cu câștigul și pierderea care s-ar putea avea de pe urma încheierii războiului rece dintre Cuba și Statele Unite ale Americii, Papa Francisc a spus: "Întâlnirea, prietenia, colaborarea: acesta este câștigul". Pontiful a indicat de asemenea faptul că ambele părți vor avea de câștigat. În privința chestiunii drepturilor omului și a libertății religioase, Papa a evidențiat că aceasta privește nu doar Cuba dar și alte state ale lumii, inclusiv din Europa.
Una dintre întrebări a pus sub lumina reflectoarelor darul controversat făcut Papei Francisc de președintele bolivian, Evo Morales: o statuetă reprezentându-l pe Isus țintuit nu pe o cruce ci pe îmbinarea dintre o seceră și un ciocan, simboluri ale luptei comuniste, operă a preotului iezuit Luis Espinal, care a fost asasinat la vârsta de 35 de ani.
"Părintele Espinal a fost ucis în 1980. Era o perioadă în care teologia eliberării avea numeroase filoane diferite, unul dintre acestea ocupându-se de analiza marxistă a realității, iar părintele Espinal aparținea acestui filon (…) Espinal era pasionat de această analiză marxistă a realității, dar și de analiza teologiei folosind marxismul. Această pasiune stă la originea acestei opere artistice. Și poeziile lui Espinal aparțin genului de artă așa-numită de protest ce s-a identificat cu existența sa. Era o persoană specială, cu o deosebită genialitate umană și care lupta cu bună-credință. Făcând o hermeneutică de acest fel, reușesc să înțeleg această operă. Pentru mine nu a fost o ofensă. A fost necesar să vă dau această explicație astfel încât să nu existe opinii greșite. Acest obiect este în bagajul meu, vine cu mine [din Bolivia]", a afirmat Papa Francisc.
Papa a explicat și semnificația reflecției din cadrul Sfintei Liturghii de la Guayaquil, în Ecuador, când – vorbind despre criza familiei, pe fundalul apropiatului Sinod – i-a îndemnat pe credincioși să se roage pentru ca Dumnezeu să transforme ceea ce este impur. Explicația, a spus Papa, constă în înțelesul minunii înfăptuită de Isus la nunta din Cana Galileii.