PANDEMIA s-a încheiat. COVID-19 este o boală endemică - Anunțul unui important virusolog
Pandemia de COVID-19 poate fi considerată încheiată şi este în prezent o boală endemică, susține unn important virusolog din Germania.
„Ne confruntăm cu primul val endemic de Sars-CoV-2 în această iarnă; în aprecierea mea, pandemia s-a încheiat”, a declarat şeful departamentului de virusologie de la Spitalul Universitar Charité din Berlin, într-un comentariu pentru cotidianul german Tagesspiegel.
După această iarnă, imunitatea în rândul populaţiei va fi atât de extinsă şi rezistentă, încât virusul are puţin şanse în vară, a spus el, citat de DPA, potrivit agerpres.ro.
În opinia sa, „campania de vaccinare din Germania și Europa a fost pasul decisiv în combaterea pandemiei. Niciodată nu a fost vorba de oprirea pandemiei, a fost clar din start că acest lucru nu a fost posibil. Dacă nu s-ar fi făcut nimic, atunci în Germania, în valurile ce au urmat după cel Delta ar fi fost un milion de morți sau mai mult. Deci a fost nevoie de reducerea contactelor”.
Virusologul a menţionat că o altă mutaţie ar putea fi singura limitare care mai poate interveni: „Dar nu mă aştept nici la aşa ceva în momentul de faţă”.
În ceea ce privește situația din China, unde virusul corona se răspândește masiv în prezent, după abandonarea politicii zero COVID, Drosten spune că „marea greșeală în China a fost că nu a existat conștientizarea vaccinării în rândul populației, în special în rândul celor în vârstă.
Medic ATI: Pandemia de COVID-19 se va încheia după iarnă
Și medicul de terapie intensivă Christian Karagiannidis este de aceeași părere, că pandemia de corona se va termina după această iarnă.
Medicul Karagiannidis, care este de asemenea membru al consiliului de experţi din Germania pe problema COVID-19, a spus că pandemia se va încheia probabil după trecerea iernii.
„Mă aştept ca pandemia să-şi urmeze treptat cursul”, a spus Karagiannidis, și el membru al consiliului de experţi din Germania pe COVID, într-un interviu pentru postul Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND).
Deşi mai sunt încă posibile unul sau două valuri de COVID-19, imunitatea populaţiei este solidă şi semnificativ mai puţini pacienţi COVID-19 se află la terapie intensivă, susține medicul ATI, relatează agerpres.ro.
„Apărarea împotriva virusurilor corona funcționează aparent foarte bine”, a explicat Karagiannidis în ceea ce privește imunitatea populației de la anticorpi și celulele T.
Infecțiile respiratorii, periculoase - Vârf de cazuri atins în Germania
Între timp, un val de alte infecţii respiratorii a atins vârful în Germania, a spus Karagiannidis.
„Ştim acum că valul foarte puternic de infecţii a ajuns la apogeu şi că se va diminua în următoarele zile”, a declarat Karagiannidis pentru RND.
Există deja semne de uşor declin al infecţiilor cu virusul sincitial (RSV) precum şi al altor boli infecţioase, a mai spus el.
Cu toate acestea, Karagiannidis a avertizat asupra unor posibile blocaje în unele spitale regionale în Ajunul Anului Nou şi de Anul Nou. Din acest motiv, a îndemnat populaţia să renunţe la artificiile de Revelion din cauza riscului de accidentare.