Pașaportul sirian găsit lângă trupul unui atacator ar putea fi o pistă falsă. Care ar fi scopul ei
Pașaportul unui refugiat sirian găsit lângă trupul unuia dintre autorii atentatelor de la Paris ar putea fi o pistă falsă lansată de gruparea ISIS pentru a radicaliza dezbaterea legată de criza migranților, potrivit ministrului german al Justiției, Heiko Maas.
”Știm că Statul Islamic este cunoscut pentru faptul că lasă asemenea piste false pentru a politiza și radicaliza problema refugiaților în Europa”, a afirmat Heiko Maas, citat de Agerpres. ”Nu există nicio legătură dovedită între terorism și refugiați, poate cu excepția uneia singure: refugiații fug din Siria de exact aceleași persoane care sunt responsabile de atentatele de la Paris”, a adăugat ministrul german.
În ultimele zile, declarații succesive ale unor membri ai cabinetului de la Berlin au cerut să nu se facă legături între atacurile de la Paris, revendicate de ISIS, și criza migranților care afectează Europa.