Orientul Mijlociu explodează. Ploaie de rachete peste Israel, bombardament în Gaza: morți și răniți
Militanţi palestinieni din Gaza au tras un baraj de rachete sâmbătă spre oraşe şi sate din Israel, care a răspuns cu lovituri aeriene, a anunţat armata israeliană, informează Reuters, citată de Agerpres. Lansarea rachetelor urmează după uciderea vineri într-o lovitură aeriană israeliană a doi militanţi din gruparea islamistă Hamas la putere în Gaza.
Radioul israelian a declarat că cel puţin 200 de rachete au fost trase într-un interval de aproximativ 30 de minute, unele intrând adânc în sudul Israelului.
Multe dintre rachete au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă Iron Dome şi alertele i-au avertizat pe locuitori să alerge spre adăposturi, notează The Times of Israel, sâmbătă, în ediţia online.
Potrivit primelor informații, o femeie a fost rănită serios în orașul Kiryat Gat, un alt bărbat fiind spitalizat în Ashkelon.
Tirul de rachete a fost urmat de un bombardament efectuat în Gaza de avioanele și elicopterele israeliene. Există cel puțin trei morți în Gaza, inclusiv o mamă și un copil, au spus oficialii palestinieni.
Lansarea rachetelor urmează după uciderea vineri într-o lovitură aeriană israeliană a doi militanţi din gruparea islamistă Hamas la putere în Gaza. Armata israeliană a declarat că lovitura aeriană a fost un răspuns la tiruri de armă trase din Gaza care au rănit doi dintre soldaţii săi în apropierea graniţei.
Furie în Turcia, după bombardamentele israeliene din Gaza
Alţi doi palestinieni au fost ucişi vineri de forţele israeliene în timpul demonstraţiilor săptămânale adesea violente de la
frontiera dintre Gaza şi Israel.
Mediatori egipteni, însărcinaţi cu intermedierea unei încetări a focului după ce un atac cu rachetă al Hamas asupra nordului oraşului Tel Aviv în martie a provocat confruntări intense, depun eforturi pentru a preveni noi escaladări.
Hamas a declarat într-un comunicat joi că şeful său din Gaza, Yeyha Al-Sinwar, s-a dus la Cairo pentru discuţii legate de eforturile pentru a menţine calmul.
Aproximativ două milioane de palestinieni trăiesc în Gaza, a cărei economie suferă de ani de blocade, precum şi după tăierea recentă a ajutoarelor externe. Şomajul se situează la 52%, potrivit Băncii Mondiale.
Israelul declară că blocada sa este necesară pentru a opri armele să ajungă la Hamas, care a luptat în trei războaie împotriva Israelului în ultimul deceniu.