Orașul Cernihiv a fost ÎNCONJURAT complet! Un pod, DISTRUS de bombardamente - Populația a rămas captivă fără electricitate, mâncare, apă
Primarul orașul Cernihiv a anunțat, vineri seară, că localitatea este înconjurată complet de forțele ruse care bombardează zona și populația a rămas captivă fără electricitate, mâncare sau apă, potrivit CNN.
Vladyslav Atroshenko a spus că bombardamentele au distrus un pod care făcea legătura cu drumul spre capitala Kiev și astfel a fost afectată grav principala rută de ajutor umanitar și de evacuare a răniților.
Peste jumătate din locuințele de la periferia orașului au fost distruse, a menționat primarul. „Suntem efectiv înconjurați și ne confruntăm cu o catastrofă umanitară”, a afirmat acesta.
„Locuitorii au început să înțeleagă că ceea ce este mai rău abia acum urmează”, a precizat primarul.