Orașe întregi măturate de uragan. Mașinile plutesc pe străzi - VIDEO
Un uragan face prăpăd în Statele Unite ale Americii. Președintele Joe Biden a decretat stare de urgență după ce mai multe zone au fost măturate de vijeliile puternice.
Zeci de case au fost distruse de inundațiile catastrofale, iar oamenii au fost evacuați de urgență din calea viiturilor devastatoare. Mai mulți copaci au fost doborâți la pământ, iar pompierii au fost mobilizați de urgență.
Forțele de ordine intervin cu bărci și caiace. Alertă maximă
Este stare de urgență în statele americane Florida, Georgia și Carolina de Sud din cauza vremii extreme. Uraganul ”Debby” a lovit puternic în aceste zone, iar pagubele sunt uriașe. Forțele de ordine au intervenit cu bărci și caiace pentru a evacua zecile de oameni din casele făcute praf în urma inundațiilor.
Pe imaginile apărute în spațiul public se vede cum mașinile plutesc pe străzi, iar zeci de copaci sunt căzuți la pământ.
Peste 204.000 de locuințe au rămas fără curent electric, după ce numeroși stâlpi de electricitate au fost puși la pământ de vântul puternic. De asemenea, mai multe zboruri au fost anulate din cauza vremii extreme pe aeroportul din Florina, au precizat autoritățile.