MENIU

Opt spanioli, care au luptat alături de separatiștii proruși, arestați după ce au revenit în Spania

<p>Opt spanioli, care au luptat alături de separatiștii proruși, arestați după ce au revenit &icirc;n Spania</p>

Opt spanioli, care au luptat alături de separatiștii proruși, în estul Ucrainei, au fost arestați după ce au revenit în țara de origine, vineri, pentru complicitate la crime, o operațiune fără precedent în Europa, după cum spune poliția spaniolă, citată de AFP, informează HotNews.ro. 

"Toți erau încorporați în grupări ale separatiștilor ruși, care luptau pentru independența regiunilor ucrainene, Lugansk și Donetsk", a precizat Ministerul spaniol de Interne, în cadrul unui comunicat.

Operațiunea "Danko" a fost efectuată, aproape simultan, în zori, în șase regiuni spaniole și a vizat acești bărbați care reveniseră, din regiunea Donbass, în estul Ucrainei, la circa 3.000 km de Spania. Aceștia luptaseră alături de separatiștii proruși, timp de câteva luni.

Cei opt spanioli s-au insipirat din mediile luptătorilor străini, din brigăzile internaționale, care s-au angajat împotriva trupelor lui Franco, în timpul războiului civil spaniol (1936-1939), potrivit unei surse apropiate anchetei. De extremă stângă, unii dintre ei s-au lăudat cu angajamentele lor, încă din august 2014, în presa spaniolă.

Potrivit Kievului, aproape 30.000 de combatanți externi sunt angajați în conflict, majoritatea ruși și din fostele republici sovietice, dar și mercenari din "Israel, Serbia, Spania, Italia sau Brazilia".