Opoziţia siriană cere gesturi umanitare din partea Damascului, pentru a rămâne la Geneva
Delegaţia opoziţiei siriene s-a întâlnit duminică, pentru prima oară, la Geneva, cu mediatorul ONU Staffan de Mistura şi a cerut gesturi umanitare din partea Guvernului de la Damasc, în schimbul participării sale la negocierile sub egida ONU, relatează Reuters în pagina electronică
La rândul său, şeful delegaţiei Guvernului sirian Bashar al Djaafari s-a întâlnit cu adjunctul lui Staffan de Mistura şi a declarat că este pregătit să discute măsuri umanitare precum eliberarea deţinuţilor, scrie Mediafax.
Pe teren, violenţele continuau, iar un triplu atentat, într-un cartier şiit din sudul Damascului - revendicat de către jihadişti din cadrul Statului Islamic (SI) - s-a soldat cu peste 60 de morţi, inclusiv 25 sunt membri ai unor miliţii şiite, şi zeci de răniţi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.
"Am venit la Geneva doar după ce am primit asigurări şi angajamente precise cu privire la faptul că vor avea loc progrese importante în privinţa situaţiei umanitare", a declarat Bassma Kodmani, o membră a delegaţiei Înaltului Consiliu pentru Negocieri (HCN), creat luna trecută în Arabia Saudită din partide politice şi grupări armate din cadrul opoziţiei siriene.
"Atât timp cât nu vom vedea asemenea gesturi, nu putem lansa negocieri politice", a adăugat ea, într-o conferinţă de presă, în oraşul elveţian.
Însă, a continuat Kodmani, militarii sirieni şi aliaţii lor ruşi par să rămână "surzi" la aceste solicitări, iar operaţiunile militare chiar s-au intensificat pe teren.
Rezoluţia 2.254 a ONU
Salim al Muslat, un purtător de cuvânt al HCN, a declarat că opoziţia este pregătită să facă zece paşi dacă Guvernul de la Damasc acceptă să facă unul singur, un lucru de care a afirmat că se îndoieşte. "Regimul nu a venit la Geneva pentru a căuta o soluţie, ci pentru a câştiga timp ca să ucidă şi mai mulţi sirieni", a spus el.
Într-un comunicat difuzat pe Internet, coordonatorul HCN Riad Hidjab, care se află la Ryiadh, subliniază că delegaţia opoziţiei ar putea părăsi Geneva, în cazul în care bombardamentele guvernamentale şi ruseşti continuă şi împiedică trimiterea unui ajutor umaitar oraşelor asediate.
"Dacă regimul şi aliaţii săi continuă să încalce drepturile poporului sirian, atunci prezenţa delegaţiei HCN la Geneva nu ar mai avea o justificare, iar HCN ar putea să-şi retragă echipa de negociatori", subliniază Hidjab în acest comunicat, după ce s-a întâlnit, în capitala saudită, cu premierul turc Ahmet Davutoglu.
HCN cere încetarea bombardării populaţiilor civile, ridicarea blocadei impuse oraşelor asediate şi eliberarea a aproximativ 3.000 de femei şi copii care ar fi deţinuţi în închisori siriene - puncte care fugurează în Rezoluţia numărul 2.254, adoptată în unanimitate pe 18 decembrie de către Consiliul de Securitate al ONU.