Salvare dramatică din peștera scufundată: 4 copii au fost scoși. Operațiunea a fost suspendată
Salvatorii au început duminică misiunea de scoatere la suprafaţă a celor 12 băieţi şi a antrenorului lor, blocaţi de peste două săptămâni în subteran, în peştera din Tailanda, informează BBC. Primii patru copii au fost scoși, iar operațiunea va fi reluată luni dimineață.
Echipele de salvare au intrat în peşteră la ora locală 10:00 (03:00 GMT), a declarat şeful operaţiunii, Narongsak Osottanakorn. Membrii personalului neesenţial au fost evacuaţi de la locul intrării în peşteră, fiind lăsate doar echipe de scufundări, medici, precum şi forţe de securitate.
- Pe scurt: 4 copii au fost scoși din peșteră și sunt ”în stare perfectă” după două săptămâni petrecute acolo. Operațiunea a fost suspendată deoarece scafandrii au nevoie de alte câteva ore de pregătire. Totul va fi reluat luni dimineață.
- Omul care a condus operațiunile de salvare a precizat că 90 de scafandri sunt implicați, 40 din Thailanda și 50 din străinătate.
- Scafandrii implicați în misiunea de salvare au anunțat acum că în total, 4 copii au fost scoși din peșteră. Doi dintre aceștia plecaseră deja cu elicopterul spre spital.
- Potrivit salvatorilor, timpul în care sunt scoși copiii din peșteră este relativ scăzut, deoarece pompele au scos o parte din apa care inunda caverna, astfel că în multe camere se poate merge. Un doctor prezent în peșteră a decis ca mai întâi să fie scoși copiii cei mai slăbiți.
- Al treilea copil este aproape scos din cavernă și al patrulea este pe drum, spun salvatorii, citați de presa internațională
- Primii doi copii au fost scoși din peștera parțial scufundată și au fost transportați spre spital, anunță autoritățile, citate de BBC
13 scafandri străini şi cinci din marina thailandeză sunt implicaţi în misiunea de salvare.
Corespondentul BBC, Jonathan Head, a explicat că "prima parte a operaţiunii de salvare, prin pasajele înguste şi scufundate, este şi cea mai dificilă, implicând perioade lungi subacvatice pentru copiii care nu au mai folosit niciodată echipament de scufundări", notează Mediafax.
"Plănuiesc să-i odihnească într-o peşteră, care a fost anterior folosită ca bază pentru scafandri, înainte de a se trece la ultima etapă a operaţiunii, mai uşoară, de ieşire la suprafaţă spre intrarea peşterii şi de acolo la spital", a adăugat jurnalistul.
Operaţiunea de evacuare a minorilor din peşteră a fost amânată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, deoarece s-a considerat că băieţii nu sunt suficient de pregătiţi pentru a parcurge cele două porţiuni inundate ale tunelului care i-ar aduce la suprafaţă.
Cei 12 băieţi şi antrenorul lor explorau peştera când au fost surprinşi de inundaţii, în 23 iunie, şi nu au mai putut ieşi la suprafaţă.
Ben Reymenants, scafandrul belgian care se află la faţa locului şi ajută la operaţiunea de salvare a declarat pentru Het Laat,ste Nieuws faptul că este o cursă contra cronometru deoarece duminică se aşteaptă ca în zonă să cadă ploi abundente, dar trebuie să rămână optimişti.