ONU: Refugiații ar putea să găsească un nou traseu spre Occident. Care sunt țările vizate
Reprezentanții Agenției ONU pentru Refugiați au anunțat, marți, că refugiații aflați în cautare de azil în Uniunea Europeană vor căuta, cel mai probabil, noi rute spre țările occidentale, după ce Ungaria și-a sigilat granița cu Serbia și a decis să pedepsească cu închisoarea migrația ilegală. Mai exact, următoarea ruta vizată de refugiați ar putea fi prin Croația și Slovenia, către Italia și Austria.
Serbia, unde se află mii de refugiați care încearcă să pătrundă în Ungaria, nu este stat membru UE, însă are frontiere cu România și Croația, care sunt țări membre. La rândul său, Croația se învecinează cu Italia și Austria, scrie HotNews.ro.
"Poate vom încerca prin Croația, Slovenia și apoi de acolo spre Viena și Germania. Nu știu dacă e un plan bun, dar trebuie să încercăm", a declarat Emad, un refugiat din capitala Siriei, Damasc, care a intrat Macedonia din Grecia.
Melissa Fleming, purtător de cuvânt al Agenției ONU pentru Refugiați, a declarat că instituția a discutat cu mai multe țări pe care este gata să le ajute, însă nu le-a numit, pentru a nu sugera rute posibile.
Ungaria declară stare de urgență la granița cu Serbia. Refugiații au forțat gardul de la frontieră
Cel puțin 200 de mii de refugiați extracomunitari au pătruns, anul acesta, ilegal pe teritoriul Uniunii Europene prin Ungaria, care și-a înăsprit legislația împotriva migrației ilegale, astfel că de la miezul nopții de luni spre marți, traversarea ilegală a frontierelor țării a fost declarată infracțiune și se pedepsește cu trei ani de închisoare și expulzarea din țară. Mai mult, traficanții de persoane riscă pedepse cu închisoarea mai dure decat înainte. Cei care organizează astfel de operațiuni riscă între 10 și 20 de ani de detenție.
De asemenea, granița cu Serbia a fost sigilată în noaptea de luni spre marți, astfel că imigranții nu mai pot traversa frontiera dintre cele două țări decât prin punctele oficiale de trecere.
Ultimul obstacol tehnic în calea imigranților, un vagon de tren dotat cu sârmă ghimpată pentru a bloca frontiera, a fost amplasat la Roszke, pe linia de cale ferată Szeged-Subotita, luni seară. Locul în care linia de cale ferată Szeged-Subotita se intersectează cu granița și cu gardul construit de autoritățile ungare, la frontiera cu Serbia, era zona cea mai vizată de imigranții clandestini care veneau dinspre Serbia. Mii de refugiați intrau, în fiecare zi, în țară prin această breșă, dar de acum înainte aceștia vor fi trimiși înapoi în Serbia.
Germania susține Comisia UE: Reduceri de fonduri pentru țările ce resping cotele de refugiați
De asemena, Guvernul Ungariei a anunțat că a decis să înceapă lucrările de pregătire la sol pentru construirea unui gard la granița cu România, pentru a ține departe imigranții în cazul în care aceștia și-ar schimba ruta de traversare dinspre Serbia, după cum a anunțat ministrul de Externe, Peter Szijjarto, citat de Reuters. Szijjarto a mai spus că a informat Ministerul român de Externe în legătură cu construirea noului gard, care va prelungi gardul deja existent de 175 km cu câțiva kilometri de-a lungul frontierei cu România, până deasupra râului Mureș.
Potrivit calculelor HotNews.ro, bazate pe distanțele evidențiate de Google Maps, noul gard de sârmă ghimpată pe granița maghiaro-română va avea circa 26 de kilometri.
În aceste condiții, Agenția ONU pentru Refugiați se așteaptă ca numărul refugiaților de la frontiera Ungariei să scadă spectaculos, iar aceștia să se reorienteze spre alte rute.