ONU, anunț dramatic despre soarta civililor din Alep. Rusia evocă un război la scară largă
Civilii sirieni care sunt supuși bombardamentelor la Alep se confruntă cu "un nivel de sălbăticie pe care niciun om nu ar trebui să îl suporte", a declarat duminică Stephen O'Brien, șeful Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA), potrivit AFP, citată de Agerpres.
Stephen O'Brien a lansat într-un comunicat un apel urgent pentru încetarea bombardamentelor în acest al doilea oraș din Siria, unde 250.000 de persoane sunt sub asediul regimului lui Bashar al-Assad și al aliatului său Rusia, care au lansat o ofensivă pentru a prelua din nou controlul la Alep.
Reprezentantul OCHA a făcut apel la "o acțiune urgentă pentru a pune capăt iadului de pe pământ" prin care trece populația la Alep, în contextul în care toate eforturile diplomatice au eșuat.
"Sistemul de sănătate din estul Alepului a fost aproape redus la neant", și-a exprimat regretul O'Brien, după ce cel mai mare spital din cartierele rebele din Alep a fost bombardat sâmbătă, pentru a doua oară în această săptămână.
"Structurile de îngrijiri medicale sunt distruse una după alta", a adăugat el.
O'Brien a făcut apel la părțile implicate în conflict să permită cel puțin evacuarea a sute de civili care au nevoie de îngrijiri urgente.
Rezervele de apă și de hrană sunt extrem de puține în estul Alepului, conform ONU, iar ajutorul umanitar pentru oraș prin Turcia a fost blocat de către combatanți.
Divizat din 2012 între un sector vestic controlat de regim și cartierele estice aflate în mâinile rebelilor, Alep a devenit principalul front al conflictului sirian, care a făcut peste 300.000 de morți în cinci ani.
Circa 250.000 de persoane, între care 100.000 de copii, trăiesc în cartierele de est, asediate de către regim, și, conform ONU, sunt victimele "celei mai grave catastrofe umanitare văzute vreodată în Siria".
Rusia avertizează: Am putea avea mișcări tectonice în Orientul Mijlociu
Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că respingerea unei soluţii diplomatice pentru încheierea conflictului sirian ar putea să aibă drept rezultat generarea unui război la scară largă, care ar produce ”mişcări tectonice” în întreaga regiune a Orientului Mijlociu. Declaraţia vine după ce ministerul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat telefonic cu secretarul de stat american despre normalizarea situaţiei din metropola Alep, informează Reuters, citată de News.ro.
”Lobbyul american tulbură în aceste momente apele şi nu permite ajungerea la un acord. Această logică este în categoria: de ce avem nevoie de diplomaţie, de Naţiunile Unite, de negocieri ori de legislaţie internaţională, de ce avem angajamente în arena internaţională atunci când există putere şi dreptul celui puternic [...] Deja cunoaştem prea binea această logică şi nu este nimic nou. De obicei se termină cu un război la scară largă”, a declarat Zaharova.
Purtătoarea de cuvânt nu a oferit niciun răspuns privind reacţia rusă în cazul în care armata americană va utiliza forţă împotriva Siriei.
”Nu pot să speculez cu privire la ce se va întâmpla dacă... Aceasta este sarcina experţilor. Sarcina mea este de a explica de ce este important să rămânem în cadru acordurilor. Dacă americanii lansează o agresiune directă împotriva forţelor guvernamentale siriene şi a Damascului, atunci asta va cauza mişcări tectonice nu doar în teritoriul sirian, dar în întreaga regiune”, a notat diplomata.
Declaraţia vine după ce ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat telefonic sâmbătă seara cu secretarul de stat al SUA, John Kerry, despre măsurile care ar putea să fie luate privind normalizarea situaţiei din metropola asediată Alep.
De asemenea, secretarul de stat american a ameninţat că Washingtonul ar putea să îngheţe cooperarea cu Moscova în ceea ce priveşte Siria.