MENIU

Omul de afaceri Ion Sturza, nominalizat de Nicolae Timofti ca premier al Republicii Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a nominalizat pentru funcţia de prim-ministru pe omul de afaceri, Ion Sturza, în urma consultărilor cu partidele proeuropene. Sturza ar avea nevoie de 51 de voturi în Parlament pentru a fi învestit în funcție, potrivit Realitatea TV.

Cei doi au avut o întâlnire la Reședința de Stat, înainte de anunțul oficial privind nominalizarea, potrivit publika.md.

Informaţia a fost confirmată de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Potrivit preşedintelui Parlamentului, Ion Sturza riscă să nu primească suficient sprijin în Parlament, dacă decizia de nominalizare a sa este luată tacit.

"Exista o anumită intenţie din partea preşedintelui de a numi o anumită persoană la funcţia de prim-ministru. Era vorba de Ion Sturza, candidat nediscutat cu fracţiunile parlamentare, cel puţin nu cu PD şi din câte ştim, nici cu PL şi PPEM, dar din câte ştim, din anumite culise, au fost discuţii între preşedinte şi PLDM", a spus preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Întrevederea Sturza-Timofti a avut loc după ce partidele nu au ajuns la un consens în privința desemnării unui candidat la funcția de premier, iar acest drept îi revine șefului statului, scrie Unimedia.md.

Săptămâna trecută, numele lui Ion Sturza a ajuns în atenția publică după ce liderul PL, Mihai Ghimpu a anunțat că acesta va fi candidatul propus de Timofti.

Sturza a mai fost prim-ministru în perioada februarie - noiembrie 1999, apoi a ieșit din politică și s-a ocupat de afaceri. A înființat Rompetrol Moldova și a avut un rol de intermediar în cazul vânzării Rompetrol către KazMunaiGas.

După mai bine de două luni de negocieri, liderii PL, PLDM, PD și grupul Leancă nu au ajuns la un consens în privința formulei de desemnare a candidatului la funcția de prim-ministru.

Mai multe articole despre:
Republica Moldova Ion Sturza andrian candu