MENIU

Olanda anunță noi restricții pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

Noile măsuri, care includ interzicerea reuniunilor publice a mai mult de două persoane care nu fac parte din aceeaşi familie, au fost impuse pe fondul semnelor că epidemia a atins un al doilea vârf. 

De asemenea, premierul olandez a declarat marţi că muzeele, teatrele, cinematografele, grădinile zoologice şi parcurile de distracţii vor trebui, de asemenea, să se închidă.

Noile măsurile intră în vigoare miercuri, pentru două săptămâni.

„Lucrurile nu sunt rele, dar nici nu merg bine”, a explicat şeful guvernului într-o conferinţă de presă televizată. „Numărul de cazuri noi scade, dar nu suficient de repede”, a adăugat el.

Rutte a precizat că alte măsuri vor rămâne în vigoare până la jumătatea lunii decembrie.

Barurile şi restaurantele din Ţările de Jos au fost închise, cu excepţia vânzării la pachet şi livrării la domiciliu, în cadrul unor măsuri de izolare parţială anunţate pe 13 octombrie, pentru a încetini al doilea val de infecţii. Adunările publice au fost atunci limitate la patru persoane.

Olanda se alătură Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi mai multor ţări europene mai mici care au restricţionat întrunirile şi circulaţia oamenilor în ultimele săptămâni.

Marţi, Institutul Naţional pentru Sănătate a raportat 64.087 de cazuri noi în ultima săptămână, în scădere faţă de 67.542 în săptămâna precedentă, fiind pentru prima dată din luna august când numărul săptămânal a scăzut.

Spitalele sunt aproape la capacitatea maximă din cauza creşterii continue a numărului de pacienţi cu COVID-19, iar guvernul caută soluţii pentru a reduce presiunea asupra sistemului de sănătate.

Mai multe articole despre:
olanda covid pandemie restrictii