MENIU

Oficial egiptean: Avionul EgyptAir s-a prăbușit în urma unui atac terorist

Avionul EgyptAir s-ar fi prăbușit în urma unui atac terorist, susțin oficialii egipteni. Ministrul egiptean al Aviaţiei civile, Sherif Fatih,  a afirmat că probabilitatea unui atac terorist este mai mare decât cea a unei defecţiuni tehnice în cazul avionului de pasageri prăbuşit în Marea Mediterană, potrivit BBC News.  

”Dacă analizăm cu atenție desfășurarea lucruriloir, posibiltiatea unui atac terorist este mai mare decât cea a unei erori tehnice”, a declarat Fatih.

Un avion Airbus A320 al companiei EgyptAir care zbura pe ruta Paris – Cairo s-a prăbuşit joi dimineaţă în Marea Mediterană, în largul insulei elene Karpathos.

La bord erau 56 de pasageri şi zece membri ai echipajului. Este vorba de 30 de cetăţeni egipteni, de 15 francezi şi de cetăţeni din Marea Britanie, Belgia, Irak, Kuwait, Arabia Saudită, Sudan, Ciad, Portugalia, Algeria şi Canada.