MENIU

Obama îi va cere lui Putin să clarifice implicarea Rusiei în Siria. Avertismentul privind Ucraina

Președintele Statelor Unite Barack Obama îi va cere președintelui rus Vladimir Putin să explice modul în care prezența militară a țării sale în Siria va contribui la înfrângerea Statului Islamic, atunci când cei doi lideri se vor întâlni săptămâna viitoare, au declarat joi oficiali de la Casa Albă, informează Reuters.

Obama și Putin vor avea o întâlnire bilaterală luni după-amiază în timpul sesiunii de trei zile a Adunării Generale a ONU la New York.

"Există o mulțime de lucruri de discutat, iar acum este timpul și pentru Rusia să clarifice și să explice exact modul în care propune să contribuie constructiv la ceea ce este deja o coaliție multinațională", a declarat Celeste Wallander, senior director și asistent special al președintelui SUA pentru Rusia și Asia Centrală în cadrul echipei de securitate națională. Ea a adăugat că argumentul Rusiei, potrivit căreia prezența ei militară recent consolidată în regiune va contracara Statul Islamic, "nu prea ține".

Obama îi va cere de asemenea insistent lui Putin să respecte angajamentele luate de Rusia în februarie pentru a-și retrage prezența militară din Ucraina până la sfârșitul anului, a adăugat Wallander, citată de Reuters.

Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni luni la New York cu omologul său american Barack Obama, cu ocazia participării sale la Adunarea Generală a ONU, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.