MENIU

Obama: Estonia nu va fi niciodată singură

Președintele american Barack Obama a declarat, miercuri, în cadrul unui discurs susținut la Tallinn, că s-a angajat să apere Estonia, asigurând că "nu va fi niciodată singură", relatează AFP.

Obama a afirmat, de asemenea, că fiecare stat membru al NATO trebuie să-și respecte partea corespunzătoare în privința cheltuielilor pentru apărare, potrivit Agerpres.  Totodată, liderul de la Casa Albă a precizat că SUA desfășoară o rotație permanentă a personalului militar și a forțelor aeriene suplimentare în statele baltice.

Președintele american efectuează, miercuri, o vizită în Estonia pentru a marca angajamentul ferm al SUA alături de țările baltice, în contextul în care NATO denunță acțiunile militare ilegale ale Rusiei în estul Ucrainei. Barack Obama se va afla joi și vineri la summitul NATO, din Țara Galilor.

Mai multe articole despre:
Barack Obama NATO Estonia Ucraina