Obama, avertisment de ultimă oră: Dacă nu încheiem, schimbările politice vor avea un impact major
Preşedintele american Barack Obama spune că face tot ce poate pentru a încheia controversatul tratat de comerţ cu Uniunea Europeană în ultimele sale opt luni de mandat, dar a avertizat că timpul este scurt, scrie Reuters.
Obama vrea să încheie două tratate înainte de expirarea mandatului său pe 20 ianuarie – cu ţările din Pacific şi cu Uniunea Europeană. Problema este că se luptă cu îngrijorări populiste legate de joburi, consum, protecţionism şi impactul asupra mediului în cazul în care tratatele vor fi semnate, scrie Mediafax.
"Timpul nu este de partea noastră. Dacă nu finalizăm negocierile anul acesta, tranziţia politică din SUA şi Europa înseamnă că decalajul va fi destul de lung până vom avea o nouă şansă", a spus Obama.
Obama a promovat duminică în Germania TTIP – Parteneriatul Transatlantic de Comerţ şi Investiţii, împreună cu cancelarul german Angela Merkel, însă discuţiile au fost umbrite de problemele din Siria, Ucraina şi Libia.
Luni, preşedintele american va avea discuţii pe aceeaşi temă împreună cu premierul britanic David Cameron, preşedintele francez Francois Hollande şi prim-ministrul italian Matteo Renzi.