O uzină s-a prăbușit peste sute de oameni, în Pakistan. Bilanțul a ajuns la 18 morți și 51 de răniți
Cel puțin 18 persoane și-au pierdut viața, iar alte 51 au fost rănite, în timp ce peste 100 se află în continuare sub dărâmăturile unei uzine de saci din plastic care s-a prăbușit în apropiere de Lahore, în estul Pakistanului, conform Agerpres.
"Echipele de salvare au scos cadavrele a 18 persoane și au găsit peste 70 de supraviețuitori, dintre care 51 au fost internați în spital din cauza rănilor", a declarat șeful serviciilor administrative ale orașului, Mohammad Usman."Operațiunile de salvare continuă", a adăugat el.
Catastrofa a avut loc într-o uzină de fabricare a sacilor din polietilenă, clădire cu trei etaje, în zona industrială Sundar, la aproximativ 45 de kilometri de Lahore.
Accidentul s-a produs la câteva zile după un cutremur puternic care a făcut peste 390 de morți în Pakistan și Afganistan și a avariat mii de clădiri.
Mai mulți muncitori ai uzinei au declarat la posturi de televiziune că după cutremur în pereții uzinei au apărut fisuri, dar proprietarul a continuat lucrările de construcție a etajului al patrulea.