MENIU

O universitate de top din Ungaria, ultima țintă a lui Viktor Orban în lupta cu Soros

Mai multe reacții internaționale au apărut după ce premierul Ungariei, Victor Orban, a propus o modificare legislativă care ar duce la închiderea abuzivă a Central European University. Fondată în urmă cu 25 de ani de George Soros, investitor american de origine maghiară, CEU este una dintre cele mai cunoscute școli de master și doctorat din Europa Centrală și de Est, prezentă în topurile celor mai bune o sută de universități din lume. Acreditată atât in Ungaria cât și în State Unite, universitatea privată primește anual peste o mie de studenți din aproximativ o sută de țări ale lumii, scrie RFI România. 

Conducerea universității denunță propunerile legislative ca abuzive și ilegale, precizând că nu negociază conținutul lor. Intenția modificării legislației era cunoscută board-ului CEU din urmă cu o lună, timp în care nu a existat nicio consultare sau informare din partea autorităților, deși reprezentanții universității au încercat să ia legătura cu ministrul Educației. Reprezentanți ai Guvernului maghiar și presa pro-Orban de la Budapesta transmit că CEU ar funcționa fără autorizație. Răspunsul a fost oferit imediat de rectorul și președintele universității, Michael Ignatieff, profesor canadian care până în 2014 a predat la Harvard. Într-o scrisoare publică urmată de o conferință de presă, el a subliniat că în cei 25 de ani de activitate, Central European University a fost în permanență în acord cu legislația ungară:

Reacții de susținere au apărut imediat. Reprezentați oficiali ai mai multor Ambasade străine la Budapesta au participat la conferința de presă în semn de susținere, printre care și România. Ambasada Americană din capitala Ungariei a emis o poziție publică în care își exprimă îngrijorarea cu privire la propunerile Guvernului Orban și se opune oricăror acțiuni care ar afecta activitatea sau independența unității: „CEU este acreditată atât de autoritățile americane, cât și de cele maghiare. A angajat și educat mii de cetățeni unguri. Este o instituție academică de prim rang, cu o excelentă reputație în Ungaria și în lume, un important pol de libertate academică în regiune” – se arată într-un document oficial, care mai subliniază că CEU este o poveste de succes în relațiile americano-maghiare.

Universitatea maghiară din Szeget și-a exprimat solidaritatea față de CEU, considerând că intenția Guvernului este în defavoarea interesului maghiar. Profesorul Michael Kennedy, membru al în board-ul European Humanities University, compară situația din Ungaria cu atacul autorităților din belarus împotriva universității din care face parte. Unitatea a fost forțată să își încheie activitatea de la Minsk în 2004 și să se mute la Vilnius.

Rectorul CEU a declarat că universitatea de la Budapesta nu se va închide și nici nu se va muta:

„Nu vom închide niciodată această universitate și vom menține continuitatea academică a programelor noastre indiferent ce se va întâmpla. Studenții înscriși acum își vor încheia studiile fără probleme, iar cei care au fost acceptați pentru anul următor pot fi liniștiți, îi așteptăm în Septembrie și vom fi aici. Nu avem altă casă decât Budapesta. Ne-am purtat bine cu Budapesta și Budapesta s-a purtat bine cu noi. Aceasta este casa noastră și nu am făcut nimic rău. Dacă simțiți indignare în vocea mea, este pentru că pare Guvernul Ungariei nu a reușit să înțeleagă contribuția noastră la viața academică din Ungaria, rolul pe care îl avem în viața intelectuală a țării și creditul pe care îl aducem culturii intelectuale în general" a precizat rectorul CEU.

Premierul ungar, Viktor Orban, a afirmat vineri că viitorul ''Universității Soros'' depinde de convorbirile interguvernamentale ungaro-americane, relatează agenția MTI, citată de Agerpres.

''Chiar dacă cineva este miliardar, el nu poate fi mai presus de lege în Ungaria'', a declarat premierul ungar.

Întrebat dacă Universitatea Central Europeană va funcționa în viitor, Orban a răspuns că aceasta va depinde de convorbirile ungaro-americane și de un acord.