O tânără sudaneză de religie creștin-ortodoxă, CONDAMNATĂ LA MOARTE pentru credința ei
Un tribunal de Khartoum a decis joi condamnarea la moarte pentru apostazie a unei tinere sudaneze de 27 de ani, de religie creștin-ortodoxă, în pofida apelurilor făcute de ambasadele occidentale pentru respectarea libertății religioase, transmite AFP.
Tânăra, însărcinată în opt luni, este în prezent deținută împreună cu fiul ei de 20 de luni, potrivit organizației Amnesty International, care a cerut eliberarea sa imediată.
"V-am acordat trei zile pentru a vă renega credința, dar ați insistat că nu veți reveni la islam. Vă condamn la pedeapsa cu moartea prin spânzurare", a anunțat judecătorul Abbas Mohammed Al-Khalifa, adresându-se tinerei cu numele de familie al tatălui său, de religie musulman.
Meriam Yahia Ibrahim Ishag, numele său creștin, a fost, totodată, condamnată și la 100 de lovituri de bici pentru "adulter", potrivit agerpres.ro.