MENIU

O rachetă Soyuz cu trei cosmonauți ruși la bord a decolat spre Stația Spațială Internațională

Sursa foto: Arhivă

Trei cosmonauți ruși au decolat, vineri, la bordul unei navete Soyuz cu destinația Stația Spațială Internațională (ISS), într-un context de tensiuni extreme între Rusia și Occident, pe fondul invadării Ucrainei, potrivit Le Figaro.

Acest echipaj, condus de experimentatul Oleg Artemiev, însoțit de Denis Matveiev și Serghei Korsakov, a decolat la ora 15,55 GMT pentru un zbor de trei ore până la ISS, unde vor fi primiți de un echipaj format din doi ruși, patru americani și un german, potrivit imaginilor retransmise de NASA.

Naționalistul Dmitri Rogozin, numit în 2018 în fruntea agenției spațiale ruse de Vladimir Putin, a afirmat în 12 martie ca sancțiunile occidentale împotriva Moscovei ar putea provoca prăbușirea ISS. Acesta a susținut că funcționarea navetelor rusești care aprovizionează ISS va fi perturbată de sancțiuni și va afecta segmentul rusesc al stației.