MENIU

VIDEO O rachetă rusească s-a PRĂBUŞIT la sol după decolare

Racheta rusească Proton

RUSIA. O rachetă rusească cu rază lungă de acţiune de tip Proton s-a prăbuşit la sol după decolare, scrie presa.

RUSIA UPDATE. O rachetă de tip Proton-M, lansată de la Baikonur pentru a amplasa pe orbită satelitul european de comunicaţii Express-AM4R, a luat foc în straturile superioare ale atmosferei, a declarat un reprezentant al Roscosmos, Agenţia spaţială rusă, pentru agenţia Itar-Tass.

"Fragmente din rachetă ar putea cădea la sol. O zonă de impact este în curs să fie stabilită", a declarat oficialul. Potrivit unor date furnizate de acesta, motorul celei de a treia trepte a rachetei s-a oprit la altitudinea de 161 de kilometri, din cauza devierii rachetei de la traiectorie. "A fost eroare de unghi", a spus el.

Potrivit acestei surse, componente toxice ale combustibilului rachetei, care au rămas în treapta a treia a acesteia, şi unitatea Briz-M probabil că au luat foc în straturile dense ale atmosferei. Sateliţii din seria Exress au fost asiguraţi pentru suma de 2,5 miliarde de ruble (52,4 milioane de euro).

Contactul cu racheta a fost pierdut după secunda 540 de la lansare. Unitatea de propulsie a rachetei de tip Proton-M s-a oprit în timpul separării treptelor a doua şi a treia, a declarat un oficial din cadrul Agenţiei pentru Itar-Tass.

"Contactul cu racheta a fost pierdut în secunda a 540-a de la lansare", a precizat el, adăugând că "vârful nu s-a separat de rachetă". A treia treaptă a motorului rachetelor de tip Proton este fabricată de compania de design KB Chimavtomatika (CADB) cu sediul la Voronej.

Racheta urma să plaseze pe orbită cel mai avansat satelit de comunicaţii din seria Express, al treilea lansat în 2014.

Eşecul plasării satelitului Express-AM4R pe orbită a fost provocată de o situaţie anormală, a declarat vineri, pentru agenţie, Irina Zubareva, directorul biroului de presă al Roscosmos. "Membri ai unei comisii de stat analizează în prezent date telemetrice, pentru a afla cauzele", a spus ea.

Fragmente de rachetă ar putea cădea în zone necunoscute, a declarat anterior o sursă din cadrul industriei spaţiale ruse pentru Itar-Tass. "În orice caz, fragmente din racheta de tip Proton-M nu au căzut la Baikonur sau pe teritoriul Kazahstanului", a spus sursa citată.

"Cauzele şi posibila zonă de impact sunt evaluate. Nu s-au primit încă informaţii de la Baikonur, persoanele care monitorizau lansarea aflându-se într-un buncăr la momentul lansării", mai declara aceeaşi sursă.

RUSIA O rachetă rusească cu rază lungă de acţiune de tip Proton s-a prăbuşit la sol după decolare, potrivit Mediafax care citează presa internaţională.

Racheta de tip Proton-M, având la bord satelitul Express-AM4R, s-a prăbuşit la nouă minute după decolare, pe teritoriul Kazahstanului, scrie site-ul rt.com, care citează agenţia RIA Novosti.

Potrivit unei surse, Express-AM4R ar fi fost cel mai avansat şi mai puternic satelit al Rusiei în cazul în care ar fi ajuns pe orbită.

Nu sunt încă informaţii referitoare la eventuale pagube sau victime în urma prăbuşirii rachetei. Este posibil ca racheta să se fi prăbuşit deasupra Munţilor Altai sau a Oceanului Pacific, mai scrie RIA Novosti.

Mai multe articole despre:
null