MENIU

O nouă rezoluție prin care se fac presiuni ca Rusia să se retragă de la centrala Zaporojie și să înceteze acțiunile împotriva siturilor nucleare

Centrala nucleară ucraineană Zaporojie

Consiliul Guvernatorilor AIEA a adoptat, joi, o nouă rezoluție prin care cere Rusiei să se retragă de la centrala nucleară ucraineană Zaporojie și să înceteze acțiunile sale împotriva siturilor nucleare, au declarat surse diplomatice.

În acest text, Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) „își exprimă profunda îngrijorare” în legătură cu refuzul Rusiei de a înceta atacurile sale asupra instalațiilor nucleare ucrainene.

Acesta solicită Rusiei „să renunțe la pretențiile sale nefondate privind uzina Zaporojie, să își retragă imediat trupele și personalul și să înceteze toate acțiunile” împotriva uzinelor din țară.

Situația centralei Zaporojie, cea mai mare din Europa, este deosebit de îngrijorătoare. Ocupată de la începutul lunii martie de trupele rusești, aceasta se află într-unul dintre teritoriile anexate de Rusia.

Nu departe de linia de demarcație dintre teritoriile controlate de Kiev și cele ocupate de Moscova, este ținta unor bombardamente regulate, de care ambele părți se acuză reciproc.

Inspectorii AIEA sunt prezenți acolo de la începutul lunii septembrie, iar directorul general al organismului ONU, Rafael Grossi, poartă negocieri de mai multe săptămâni pentru a stabili o zonă de protecție în jurul centralei.

Discuțiile, pe care le-a descris ca fiind „foarte complicate”, vizează atingerea unui obiectiv foarte simplu: „nu trageți în centrală, nu trageți din centrală”, a declarat el miercuri, în prima zi a reuniunii trimestriale a Consiliului guvernatorilor, cerând să se acționeze „cât mai curând posibil”, notează hotnews.ro.

Mai multe articole despre:
radiatii centrala zaporojia aiea