O mișcare surpriză fără precedent a Coreei de Nord trimite unde de șoc în lume
Phenianul a rechemat în țară ambasadorii la Beijing, Moscova și ONU, o mișcare diplomatică fără precedent care provoacă noi temeri privind următorii pași ai regimului nord-coreean.
Autoritățile nord-coreene au rechemat în țară mai mulți ambasadori aflați în posturi cheie pentru ceea ce pare a fi o reuniune diplomatică importantă, anunță agenția de presă sud-coreeană Yonhap, care citează surse de la Phenian.
Potrivit informațiilor, printre cei chemați în țară se află ambasadorii la Beijing, Moscova și ONU.
Informațiile vin într-un moment de tensiuni maxime în peninsula Coreeană și la aproape 10 zile după ce ONU a aprobat înăsprirea sancțiunilor aplicate Phenianului.
Presiunilor exercitate de SUA li s-au adăugat presiunile susținute de China și Rusia.
Vineri, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a precizat că Moscova și Beijingul se opun programului nuclear nord-coreean și că au o serie de propuneri menite să prevină un conflict.
Phenianul anunțase că pregătește un atac asupra insulei americane Guam, declarație care a stârnit o reacție dură din partea președintelui american Donald Trump.
Liderul de la Casa Albă a avertizat că orice acțiune a Phenianului va fi întâmpinată cu "foc și furie".