MENIU

O jurnalistă a fost răpită de indivizi înarmaţi

O jurnalistă irakiană a fost răpită luni seară de la domiciliul său din Bagdad de către indivizi înarmaţi, au anunţat marţi premierul irakian, care a ordonat o anchetă, şi organizaţie de apărare a ziariştilor.

Jurnalista, identificată de autorităţile irakiene ca fiind Afrah Shawqi, a colaborat în trecut cu cotidianul saudit Asharq Al-Awsat şi a scris pentru numeroase site-uri, printre care Aklaam (Peniţele, în arabă). Luni, ea a publicat pe acest site irakian un articol critic în care acuza grupurile şi miliţiile irakiene armate că "acţionează fără teama de a fi pedepsite", arată Agerpres.

Afrah Shawqi "a fost răpită luni seară în jurul orelor 22.00 (19.00 GMT). Opt indivizi înarmaţi au pătruns în locuinţa sa din Saidiya (sud-vestul Bagdadului). Ei erau îmbrăcaţi în civil şi s-au dat drept membri ai forţelor de securitate. L-au legat pe fiul său", a declarat Ziad al-Ajili de la Observatorul irakian al libertăţii presei.
 
"Au furat telefoane mobile, calculatoare, bani lichizi, apoi au răpit-o pe Afrah şi au fugit", a continuat el.
 
Descrierea faptelor a fost confirmată de o sursă din cadrul Ministerului de Interne sub acoperirea anonimatului.

Afrah Shawqi, foarte implicată în apărarea drepturilor femeilor irakiene, lucrează, de asemenea, la Ministerul irakian al Culturii.

Premierul Haider al-Abadi a condamnat răpirea jurnalistei şi a ordonat forţelor de securitate "să facă maximul pentru a o proteja, regăsi şi a pune mâna pe grupul sau grupările responsabile de răpirea ei".

Redactorul-şef al organizaţiei Reporters sans frontičres (RSF), Virginie Dangles, a exprimat într-un comunicat "cea mai vie îngrijorare" a ONG-ului şi a condamnat "cu fermitate" această răpire. "Cerem prim-ministrului să îşi respecte angajamentul de a face totul pentru a o găsi pe Afrah Shawqi, precum şi pe autorii răpirii", a continuat ea.

Irakul este împreună cu Siria vecină, Afganistanul şi Mexicul, una din cele mai periculoase ţări din lume pentru jurnalişti. În 2016, şapte ziarişti au fost ucişi în aceste ţări, potrivit bilanţului anual întocmit de RSF.

Mai multe articole despre:
Irak jurnalistă