MENIU

O groapă comună şi alte aproximativ 200 de morminte, descoperite în oraşul Liman! Printre victime se numără copii și familii întregi - IMAGINI ȘOCANTE

Groapă comună Liman, Ucraina / Twitter

O groapă comună şi, separat, alte aproximativ 200 de morminte au fost descoperite în oraşul Liman din estul Ucrainei, recent eliberat de sub ocupaţia forţelor ruse, a declarat şeful administraţiei militare ucrainene a regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, citat de DPA.

Exhumările au început deja, a specificat responsabilul citat, care a ataşat mesajului său o serie de fotografii ce arată personal de urgenţă purtând costume albe de protecţie într-o zonă izolată, relatează Agerpres.

Agenţia ucraineană de presă Ukrinform, citând un înalt oficial al poliţiei ucrainene, a relatat că în groapa comună au fost descoperite 180 de cadavre.

Potrivit primelor constatări, victimele ar putea fi atât soldaţi ucraineni, cât şi civili, a precizat acesta.

Numărul exact al cadavrelor din groapa comună, printre care mai mulţi copii mici, precum şi familii întregi, nu a fost încă stabilit, afirmă poliţia ucraineană.

Printre victime se numără şi copiii născuţi între 2019 şi 2021, a completat un responsabil din poliţie, citat de Ukrinform.

Reamintim că orașul Liman a fost eliberat în primele zile ale lunii octombrie, după cum a anunţat oficial Kievul.

Descoperirea acestei gropi comune intervine în timp autorităţile ucrainene au anunţat alte decese în oraşul Zaporojie (sud-estul ţării). Cel puţin 11 persoane au murit în urma unor bombardamente ruseşti care au lovit joi clădiri rezidenţiale în acest oraş, centru administrativ al regiunii Zaporojie, unde se află cea mai mare centrală atomică din Europa, au anunţat vineri autorităţile ucrainene.