MENIU

O angajată a Băncii Naţionale din Olanda, prostituată în timpul liber

O angajată a Băncii Naţionale a Olandei a fost concediată, după ce conducerea instituţiei a aflat că femeia ducea o viaţă dublă. Sub pseudonimul Conchita, economista oferea în timpul liber servicii sexuale, în rol de dominatoare, pentru 450 de euro pe oră.

Presa olandeză scrie că femeia lucra pentru banca centrală de opt ani, iar de şase ani practica în paralel şi prostituţia. Activitatea sa a fost descoperită anul trecut, iar după o anchetă internă Conchita a fost dată afară pe motiv că a încălcat codul moral al instituţiei.

Jurnaliştii care i-au urmărit povestea scriu că femeia şi-ar putea pierde şi a două sursă de venit.

Prostituţia este legală în Olanda, însă persoanele care o practică sunt obligate să se înregistreze pentru a plăti impozit. Aparent, Conchita ar fi evitat să cotizeze la stat şi riscă să fie anchetată.

Mai multe articole despre:
Olanda Banca Naţională prostituată