MENIU

O actriţă americană de culoare, arestată după ce a fost confundată cu o prostituată

Daniele Watts

Daniele Watts, o actriţă afro-americană care a jucat în filmul "Django Unchained", regizat de Quentin Tarantino, a fost arestată pentru scurt timp de poliţia din Los Angeles, care a confundat-o cu o prostituată, scrie Mediafax.ro.

Poliţia din Los Angeles (LAPD) a precizat într-un comunicat dat publicităţii duminică, pe site-ul ei, că a "răspuns unui apel radio" de la o persoană care denunţa o "expunere indecentă" din partea unui bărbat şi a unei femei, în interiorul unui autoturism argintiu Mercedes, "care avea o portieră deschisă".

Poliţiştii care au intervenit "au localizat doi indivizi care corespundeau descrierii suspecţilor şi i-au arestat pentru scurt timp. După o investigaţie mai amplă, au concluzionat că nicio infracţiune nu a fost comisă. Domnişoara Watts şi însoţitorul ei au fost eliberaţi", a precizat poliţia americană.

Într-un mesaj publicat pe pagina ei de Facebook, actriţa a relatat: "Am fost încătuşată şi arestată de doi poliţişti din Studio City", un cartier burghez din nordul oraşului Los Angeles, "după ce am refuzat să admit că făcusem ceva rău, exprimându-mi afecţiunea, complet îmbrăcată, într-un loc public".

"În timp ce stăteam pe bancheta din spate a automobilului de poliţie, îmi amintesc numeroasele ocazii în care tatăl meu a venit acasă frustrat sau umilit de poliţişti, deşi nu făcuse nimic rău", a adăugat ea.

 "Am simţit acum ruşinea şi furia lui", a adăugat actriţa americană, care a jucat în serialele de succes "Weeds" şi "How I Met Your Mother". Pe pagina ei de Facebook pot fi văzute fotografii realizate în timpul acelui incident, care o prezintă pe vedeta americană plângând, cu mâinile la spate, alături de un poliţist.

Citeşte mai mult pe Mediafax.ro.