Nu e o simplă poveste pescărească. Captura unui bărbat face înconjurul internetului
Un pescar din Ketuncky, Statele Unite, a prins un peşte asemănător cu „un animal de companie”. Hunter Anderson a prins un „peştişor auriu” cu o greutate de peste 9 kilograme, în timp ce pescuia într-un lac privat săptămâna trecută, relatează un afiliat al postului de ştiri NBC News, preluat de Mediafax.ro.
Anderson spune că el şi cu iubita sa se aflau în drum spre casă atunci când s-au decis să se oprească la un lac privat. Cei doi ştiau că în acel lac se află peşti koi sau aurii. Anderson avea o undiţă în portbagaj şi mâncare pentru momeală.
„Pare incredibil, dar imediat după ce am aruncat undiţa cu un biscuit drept momeală peştele l-a prins”, spune bărbatul.
După cum era de aşteptat, peştele nu a fost uşor de scos din apă, dar Anderson a reuşit în cele din urmă să îl tragă la suprafaţă.
Bărbatul spune că pescuieşte de foarte mult timp, acesta participând la numeroase concursuri. În ciuda tuturor peştilor de dimensiuni mari pe care i-a văzut, Anderson susţine că acest peşte este „cel mai ciudat” pe care l-a prins vreodată şi se întreabă dacă a doborât cumva vreun record mondial.