Noul guvern al Austriei, cu extrema-dreaptă la bord, sperie Europa. Gestul cancelarului
Noul cancelar austriac, conservatorul Sebastian Kurz, a decis ca prima sa vizită în străinătate, după ce va prelua luni conducerea executivului de la Viena, să o facă la Bruxelles, în încercarea de a tempera îngrijorările provocate de cooptarea extremei drepte în guvernul său, transmite duminică agenţia DPA, citată de Agerpres. Vizita la Bruxelles se va desfăşura chiar marţi, a doua zi după învestirea guvernului austriac, şi a fost confirmată de Comisia Europeană.
În vârstă de numai 31 de ani, Sebastian Kurz va conduce o coaliţie de centru-dreapta alcătuită din formaţiunea sa Partidul Poporului (OeVP) şi Partidul Libertăţii (FPOe) de extremă dreapta. Liderul acestuia din urmă, Heinz-Christian Strache, va deveni vicecancelar, iar în noul executiv FPOe a primit portofolii importante, printre care se numără externele, internele şi apărarea.
Această coaliţie a rezultat în urma alegerilor anticipate din luna octombrie, la care extrema dreapta s-a ridicat pe valul nepopular al nemulţumirii provocate de afluxul de migranţi şi de unele abordări ale Uniunii Europene. Pentru a câştiga voturi, partidul lui Kurz a preluat şi el din mesajul FPOe.
Totuşi, în urma negocierilor post-electorale dintre cele două partide, ele au convenit menţinerea angajamentului european al Austriei şi însuşi Heinz-Christian Strache a asigurat că este exclusă posibilitatea unui referendum de retragere din UE. Kurz a apreciat în schimb că UE trebuie să accepte mai multă 'subsidiaritate' în favoarea statelor membre, adică un rol sporit al statelor naţionale în faţa instituţiilor europene.
Care sunt planurile noului guvern
În ciuda ambivalenței istorice a Partidului Libertății față de Uniunea Europeană, coaliția se declară totuși "angajată pentru Europa", însă promite că va acționa pentru a orienta UE către ceea ce ea consideră a fi ”direcția corectă și către ideile sale fundamentale”, notează The Local.au, citat de RFI Romania.
Programul solicită stoparea "imigrației ilegale" și accelerarea procedurilor de azil, astfel încât cei care nu sunt acceptați să fie deportați cât mai repede. Iar azilul trebuie să însemne doar ”o protecție temporară".
Coaliția dorește de asemenea un "stat mai suplu" și o "reducere a birocrației", cu scopul de a scădea cheltuielile publice cu câteva miliarde de euro. Parlamentarii își vor vedea salariile înghețate.
Legislația muncii va deveni mai flexibilă, astfel încât să le permită angajaților să lucreze până la 12 ore pe zi - ceea ce formațiunile componente ale coaliției susțin că va fi o situație de câștig și pentru angajați, și pentru angajatori.
A fost asumat, de asemenea, angajamentul că nu se vor impune noi taxe și că proporția impozitelor pe salarii va fi redusă "spre 40 la sută”, de la 43 la sută.
Familiile beneficiază de un bonus de taxare de 1.500 € pe copil, mai scrie publicația online austriacă.
Politico avertizează însă că Bruxellesul va privi cu vigilență noua coaliție de la Viena.
Comisarul european Pierre Moscovici, a salutat formarea noii coaliții dar a atras atenția că "Democrații care cred în valorile europene trebuie să privească atent această coaliție la putere în Austria".