Nouă tragedie în criza imigranţilor. Copil afgan de doi ani, dispărut pe mare între Turcia şi Grecia
Paza greacă de coastă efectua sâmbătă operațiuni de căutare în speranța de a găsi un copil afgan în vârstă de doi ani căzut în mare în timpul traversării unui grup de migranți de pe coastele Turciei până la insula Lesbos, a informat agenția greacă de presă Ana, citată de AFP.
Potrivit părinților copilului, acesta a căzut în mare în cursul traversării, dimineață, a grupului format din peste 50 de migranți, îngrămădiți la bordul unei ambarcațiuni supraîncărcate, sub ploaie și puternice rafale de vânt.
Părinții au anunțat incidentul imediat la sosirea la Lesbos. Căutările erau fără rezultat la orele serii, fiind avertizată și paza turcă de coastă.
În pofida timpului nefavorabil care face și mai dificilă traversarea dinspre Turcia, aproape 48.000 de migranți și refugiați au ajuns în această săptămână în Grecia, majoritatea la Lesbos, un număr record, a anunțat vineri la Geneva Organizația Internațională pentru Migrație (OIM).
Copiii sunt principalele victime ale acestor traversări care au făcut circa 3.000 de morți de la începutul anului în întreaga Mediterană.
Paza greacă de coastă și autoritățile locale se tem că sosirea iernii va crește numărul accidentelor în mare. Potrivit mai multor mărturii ale migranților, traficanții de carne vie reduc prețul la plecările din Turcia atunci când timpul este nefavorabil pentru a avea în continuare clienți.