Nouă LUARE DE OSTATICI la Paris. Doi ostatici, ELIBERAŢI. Atacatorul nu era terorist VIDEO- UPDATE
O nouă luare de ostatici s-a produs vineri, la Paris, unde un bărbat înarmat a luat mai multe persoane prizoniere, într-un oficiu poştal din capitala Franţei. Primele informaţii susţin că acest atac nu este unul terorist şi nu ar avea nicio legătură cu cele care au avut loc săptămâna trecută, în Franţa. UPDATE: Luarea de ostatici s-a încheiat.
UPDATE 16.10 : Poliţia a acţionat, eliberând cei doi ostatici şi reţinându-l pe bărbatul înarmat. Nicio persoană nu a fost rănită. Primele informaţii susţin faptul că nu a fost nevoie de o intervenţie în forţă, atacatorul înarmat alegând să se predea.
Luarea de ostatici are loc, vineri după amiază, în vestul Parisului, la Colombes. Ţinta este un oficiu poştal, informează BFMTV, iar atacul nu ar fi de natură teroristă.
Luarea de ostatici s-a petrecut cu puţin înainte de ora 13, ora Franţei şi bărbatul înarmat ar ţine ostatici nu cinci persoane, aşa cum se vehiculase iniţial, ci doar doi.
Acesta este cunoscut poliţiei franceze şi ar fi contactat el însuşi autorităţile. Un elicopter survolează zona şi, după cum se poate vedea în imagini, bulevardul pe care se află oficiul poştal este complet blocat de echipe ale forţelor de ordine.