MENIU

Noi scumpiri pe piața alimentară în 2023: Exportul de orez a fost interzis de India - Prețurile vor exploda la nivel mondial

India a interzis exporturile de orez pentru a-și proteja culturile interne. Decizia va provoca explozia prețurilor alimentelor la nivel mondial, avertizează analiștii economici.

 

India a introdus, de joi seară, o interdicție imediată asupra exporturilor de orez alb non-basmati pentru a reduce inflația internă. Decizia a fost luată după ce schimbările climatice au provocat ploi abundente și inundații și au afectat culturile interne de orez. Interdicția este pentru orez alb non-basmati.

Specialiștii de pe piața alimentară au avertizat deja că decizia va duce la creșteri noi la prețurile la alimente. Mai ales că India este și principalul exportator de orez din lume, cu 40% din comerțul mondial cu orez, dar și al doilea mare producător după China. 

Aprovizionarea globală cu alimente a fost afectată de războiul Rusiei din Ucraina, care a dus la creșterea prețurilor la mărfuri și cereale în întreaga lume.

Îngrijorările sunt foarte mari chiar dacă interdicția impusă de India nu se referă la cel mai cunoscut soi de orez - cel basmati de calitate superioară. Pentru că acesta reprezintă o mare parte din exporturi - aproximativ 25%.

Interdicția din această săptămână ar putea duce la o creștere și mai mare a prețurilor deja ridicate, agravând efectele interdicției impuse de țară în septembrie asupra transporturilor de orez, spun analiștii, citați de CNBC.

Primele lovite de suspendarea exporturilor de orez sunt țările care depind în mare măsură de acest aliment: Bangladesh și Nepal, care sunt destinații principale de export la orez.

Interdicția impusă de India vine și după eșecul unei taxe de 20% pe exporturile internaționale introduse din septembrie pentru a reduce cererea externă.

Dar aceasta a crescut foarte mult după fenomenele meteo extreme din ultimul timp, precum și din cauza suspendării de către Rusia a Acordului pentru exportul cerealelor ucrainene.

În vara acestui an, până în luna iunie, vânzările internaționale de orez indian au crescut cu 35%, ceea ce a dus la creșterea prețurilor interne. Populația din India plătește pentru orez cu 11,5% mai mult decât în urmă cu un an, potrivit Ministerului indian al Consumatorilor, Alimentației și Distribuției Publice, scrie The Guardian.

Guvernul indian a declarat că interdicția, introdusă joi seara, va „asigura o disponibilitate adecvată de orez alb non-basmati pe piața indiană” și va duce la scăderea prețurilor pentru consumatorii interni.

Prețurile se situează deja la nivelul maxim al deceniului, în parte din cauza aprovizionării mai restrânse atunci când acest aliment de bază a devenit o alternativă atractivă în timp ce prețurile altor cereale importante au crescut după invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022.

Prețul grâului a sărit în această săptămână după ce Rusia s-a retras din acordul privind cerealele din Marea Neagră. Acordul încercase să prevină o criză alimentară globală, permițând Ucrainei să continue să exporte.

"Inflația orezului a accelerat deja de la o medie de 6% în ritm anual anul trecut la aproape 12% în iunie 2023", a declarat Rao de la DBS Bank, mai scrie CNBC.