Noi raiduri împotriva jihadiștilor în Siria și Irak; avioanele britanice au survolat Irakul
Coaliția internațională condusă de SUA a continuat sâmbătă loviturile aeriene împotriva țintelor grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Irak și Siria, a anunțat Pentagonul, în aceeași zi două avioane britanice efectuând prima misiune în Irak după ce parlamentul de la Londra a autorizat vineri angajarea militară a Marii Britanie alături de această coaliție, transmite AFP.
Raidurile au fost executate de avioane americane, dar și de cele ale forțelor aeriene din Iordania, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Au fost lovite șapte ținte în Siria, în timp ce în Irak s-au efectuat trei raiduri la sud-est de orașul Erbil, a precizat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală (Centcom).
În atacul asupra orașului kurd sirian Ain al-Arab, de unde 160.000 de locuitori au fugit din calea islamiștilor radicali și s-au refugiat în Turcia, bombardamentul a avut ca rezultat avarierea unei clădiri a jihadiștilor și a două vehicule militare aparținând acestora. Tot în Siria au fost avariate un aeroport controlat de islamiști și una dintre bazele lor de antrenament, a detaliat Centcom.
În Irak principalele obiective distruse în raidurile de sâmbătă au fost patru vehicule militare și o poziție de luptă.
Coaliției internaționale s-a alăturat efectiv sâmbătă și Marea Britanie, două avioane Tornado ale forțelor aeriene britanice echipate cu rachete și bombe ghidate laser efectuând prima lor misiune în nordul Irakului. Aparatele au revenit în cursul după-amiezii la baza lor din Cipru. Ministerul britanic al Apărării a precizat că avioanele nu au executat niciun atac.
Loviturile aeriene începute în luna august împotriva pozițiilor grupării SI în Irak au fost extinse de marți și la zonele din Siria controlate de această grupare. Un responsabil american ce s-a exprimat vineri sub protecția anonimatului a declarat că în prezent raidurile se desfășoară 'aproape continuu'.