Aviația franceză a bombardat din nou fieful ISIS la Raqqa, în Siria
Aviația franceză a bombardat din nou fieful grupării jihadiste ISIS la Raqqa, în nordul Siriei, în noaptea de luni spre marți, distrugând un centru de comandă și un centru de antrenamente, a anunțat Statul Major al armatei franceze, citat de Agerpres.
”Armata franceză a efectuat pentru a doua oară într-un interval de 24 de ore un raid aerian împotriva Daech (acronimul arab al Statului Islamic) la Raqa în Siria”, a indicat Statul Major francez într-un comunicat.
Primele atacuri ale aviației franceze asupra pozițiilor Statului Islamic la Raqa au avut loc în noaptea de duminică spre luni, după ce vineri seara mai multe atentate simultane au zguduit Parisul, răpind viața a 129 de persoane.
La această operațiune au participat zece avioane de vânătoare care au lansat circa 20 de bombe. Un punct de comandă și o tabără de antrenamente au fost distruse în urma raidului.
Mai multe articole despre:
Siria
atentate teroriste
ISIS
atacuri teroriste paris
atacuri teroriste franta