Noi DEZVĂLUIRI despre uciderea americancei de origine română în Abu Dhabi
Femeia care a ucis o americancă de origine română într-un mall din Abu Dhabi ar putea avea legături cu grupul terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Siria, afirmă specialişti citaţi de revista Time.
Ibolya Ryan, o americancă în vârstă de 47 de ani născută în România, a fost înjunghiată mortal în mall-ul Boutik din Abu Dhabi, scrie Mediafax.ro.
Autorităţile din Emiratele Arabe Unite au arestat o femeie care are peste 30 de ani şi care apare, purtând văl islamic integral, în imaginile surprinse imediat după crimă de sistemul de supraveghere video al centrului comercial.
Generalul Saif bin Zayed Al Nahyan, vicepremier şi ministru de Interne al Emiratelor Arabe Unite, a declarat că, în afară de crimă, suspecta a încercat să plaseze un dispozitiv exploziv în faţa casei unui medic american. Autorităţile au stabilit că cele două atacuri nu au avut o motivaţie personală, fiind vizaţi cetăţeni americani.
Departamentul de Stat a emis, la sfârşitul lunii octombrie, un avertisment adresat cetăţenilor americani aflaţi în Orientul Mijlociu prin care se făcea apel la vigilenţă din cauza riscului unor atacuri teroriste. În Emiratele Arabe Unite sunt peste 30.000 de cetăţeni americani, majoritatea locuind în Dubai.